În comuna bihoreană Pomezeu poţi să petreci un sfârşit de săptămână „de vis”! Te cazezi într-una din casele localnicilor sau la una dintre pensiuni; bei una dintre cele mai celebre pălinci din România; mănânci mâncare tradiţională românească, inclusiv la fel de celebrele plăcinte „pe sferie”. Vizitezi ruinele cetăţii medievale, bisericile din lemn, casele tradiţionale, conacul şi mormântul „Dobsa Lajos”, peştera, moara de apă sau izvorul mezotermal şi te plimbi pe cheile Valea Videi-Dobreşti-Răcaş sau prin pădurea de castan comestibil. Pentru „delicatese”, în funcţie de anotimp, dai iama prin pitoancele, gălbiorii şi iuţarii de care sunt pline pădurile din zonă sau vizitezi una dintre multele stâne, stupine sau pălincării. Amatorii de vânătoare şi pescuit au la dispoziţie unul dintre cele mai bine populate fonduri, respectiv râul Vida. Comuna are şi centru medical de permanenţă...

Vii, reînvii, revii! Poftiţi la Pomezeu!

Proiectul „Poftiţi la Pomezeu!” este derulat de Asociaţia Culturală D’ART Oradea, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Bihor (Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte) şi al Primăriei şi Consiliului Local Pomezeu.

Copyright © 2018. Toate drepturile rezervate.

Powered by Virtual Craft®